Utile
|
Concursuri Leris
Fizică
Informaţii generale
Concursul Leris - Fizică
Concursul Leris - Fizică
pentru clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a
Ediţia a V-a
Vă informăm că în data de 9 iunie 2012, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” organizează, în colaborare cu Fundaţia Leris, cea de-a cincea ediţie a Concursului LERIS, pentru disciplina fizică, destinat elevilor claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a .
Descriere
Concursul Leris se adresează elevilor claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a cu aptitudini şi înclinaţii la disciplina Fizică, care doresc să îşi verifice cunoştinţele acumulate la acest obiect.
Regulamentul de desfăşurare
Participă elevii claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a;
Timpul de lucru pentru probele de concurs este de 2 ore : între orele 9:00 – 11:00 . Elevii vor fi prezenţi în sălile de clasă la orele 8:30;
Proba de concurs este scrisă, fiind compusă din trei subiecte, fiecare subiect fiind notat cu puncte de la 1 la 10, un punct fiind acordat din oficiu;
Subiectele propuse vor fi din capitolele :
Pentru clasa a VI-a: Fenomene mecanice, Fenomene termice şi Fenomene magnetice;
Pentru clasa a VII-a: Forţa, Echilibrul mecanic al corpurilor, Lucrul mecanic şi energia mecanică;
Pentru clasa a VIII-a: Fenomene termice, Mecanica fluidelor, Reţele electrice;
Ierarhia se stabileşte în ordinea descrescătoare a punctelor obţinute.
Se acordă câte trei locuri pentru premiile I, II şi III. În cazul mediilor egale, se suplimentează numărul de locuri. Numărul menţiunilor poate fi de până la 15% din totalul participanţilor.
Pe baza unor criterii ce vor fi stabilite de Comisia de coordonare, în colaborare cu sponsorii, se vor acorda premii speciale.
Înscrierile se fac la cabinetul de fizică al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, începând cu data de 21 mai 2012 până la data de 7 iunie 2012 între orele 8:00 - 15:00 (excepţie zilele de sâmbătă şi duminică), pe baza unei cereri de înscriere.
Taxa de participare de 15 lei, va fi achitată la Cabinetul de fizica al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, în contul Fundaţiei Leris, organizatorul concursului, până la data de 7 iunie 2012.
Numărul de elevi care vor participa la concurs va fi stabilit de către colectivul catedrei de fizică a fiecărei unităti de învăţământ.
Nu vor achita această taxă elevii ce reprezintă cazuri sociale sau sunt copii de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, situaţii ce vor fi probate printr-o adeverinţă eliberată de şcoala de provenienţă.
În ziua concursului, elevii vor avea asupra lor :
carnetul de elev vizat la zi de conducerea şcolii de unde provin;
chitanţa cu care au achitat taxa de participare sau adeverinţe eliberate de şcoala de provenienţă pentru elevii care sunt copii de cadre didactice din învăţământul preuniversitar sau elevii ce reprezintă cazuri sociale.
|
|
Întrebări frecvente
Cui se adresează Concursul Leris ?
Concursul Leris se adresează elevilor claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a cu aptitudini şi înclinaţii la disciplina Fizică.
Cum mă înscriu ?
Înscrierile se fac la cabinetul de fizică al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă", pe baza unei cereri de înscriere. Taxa de participare poate fi achitată tot la cabinetul de fizică al şcolii. Perioada de înscriere şi intervalul orar sunt precizate pe pagina „Informaţii generale".
|