Violonist de mare virtuozitate, compozitorul Horei staccato
Data și locul nașterii
3 Aprilie 1889, Bucureşti
Data și locul morții
28 Martie 1949, Bucureşti
Educație
• A luat primele lecţii de vioară de la un lăutar bătrân, moş Zamfir, un prieten devotat al tatălui său, de asemenea lăutar. Acesta l-a învăţat să cânte „Doina haiducului”, „Lume, lume, soro lume”, „Arde foc la Bucureşti”, chiar şi „Ciocârlia”
• Datorită talentului excepţional a fost primit la Conservator în 1902, la numai 13 ani. I-a avut ca profesori pe Gheorghe A. Dinicu, Rudolf Malcher şi Carl Flesch.
• În anul 1906, şi-a susţinut examenul de diplomă în sala Ateneului Român, interpretând Concertul de Niccolo Paganini (strecurând în program şi compoziţia proprie, Hora Staccato).
Activitate
• 1906 – După absolvire, Grigoraş Dinicu a cântat la restaurantul „Bufet”, apoi la restaurantul Gambrinus (care fusese al lui Caragiale)
• Între 1906 şi 1908 a făcut practică, ca mai apoi să apară ca solist într-un concert al Orchestrei simfonice a Ministerului Instrucţiunii Publice
• În anul 1913, violonistul a semnat un contract cu restaurantul „Enescu”, pe care l-a respectat timp de 22 de ani
• În anul 1928 taraful lui Grigoraş Dinicu a cântat timp de trei luni la Londra în somptuosul Green-Park Hotel
• În anul 1929 taraful lui Grigoraş Dinicu a înregistrat în capitala Franţei, în localul Ambassadeur aceleaşi succese ca la Londra
• În anul 1929 a cântat două luni la vestitul „Casino” din Ostende, Belgia, apoi s-a întors din nou la Paris, unde a obţinut un contract la elegantul local „La Michodiere”
• Peste puţin timp acesta s-a îndreptat spre Monte Carlo, unde a cântat în vestitul restaurant „Empire”. Aici Grigoraş Dinicu a avut fericirea să se întâlnească cu maestrul George Enescu şi cu Fritz Kreisler
• Taraful său reprezintă România la Exposition Internationale des Arts et Techniques dans la Vie Moderne (Paris, 1937) şi la 1939 World Fair (din New York City, unde se expune prototipul instrumentului modern: orga electronică), în ambele locuri, fiind trecut în program alături de Maria Tănase.
• De la Grigoraş Dinicu ni s-au păstrat numeroase compoziţii ca: hora Octava, Sârba lui Jenică, Hora lăutarilor, Souvenir de Monte Carlo, Coquette-Valse, Hora de concert în fa diez minor şi mai presus de toate Hora staccato.
Povești care ne merg la suflet
Eliminarea de la Conservator
După ce a reuşit să-şi însuşească o tehnică violonistică acceptabilă Grigoraş Dinicu s-a gândit să-şi câştige singur existenţa. Ocazia nu a întârziat să apară: cu prilejul deschiderii tradiţionalului Târg al Moşilor, s-a angajat să cânte la o panoramă, în spatele unei perdele, în timp ce un clovn simula în faţa publicului că interpretează la vioară o piesă de virtuozitate. Toate au mers bine, până când într-o zi Dimitrie Dinicu şi Rudolf Malcher s-au abătut pe la Moşi. Nu mare i-a fost mirarea profesorului de vioară când a desluşit pe cel după paravan. Intrasigenţa unchiului a dus la o hotărâre fermă: eliminarea elevului Grigoraş Dinicu din Conservator! Aşa au început lecţiile particulare cu Carl Flesch, binecunoscutul concert-maestru al Orchestrei Filarmonice din Bucureşti. Sârguinţa şi progresele vizibile ale elevului l-au îndemnat pe profesor să nu-i pretindă niciun ban, ba chiar să lupte pentru reînscrierea lui Grigoraş Dinicu la Conservator. Examenul de diplomă
În anul 1906, Grigoraş Dinicu şi-a susţinut examenul de diplomă în sala Ateneului Român, interpretând un concert de Paganini. Înarmat cu vestita vioară a lăutarului Costică Candeanu, îmbrăcat în haine noi, făcute cadou de unchiul Mitică, în fruntea orchestrei Conservatorului condusă de Alfonso Castaldi, violonistul Grigoraş Dinicu a obţinut primul mare succes din cariera sa artistică. Pregătise pentru bis câteva Capricii de Paganini, Sonata a IV-a de Bach, Scherzo-tarantella de Wieniawski şi o compoziţie proprie:Hora staccato.
Pianistul acompaniator fusese şi el stabilit, în persoana colegului său Costică Ionescu-Găină. Concertul de absolvire al lui Grigoraş Dinicu a durat atât de mult, încât examenul clasei de drama, care urma să aibă loc în aceeaşi seară, a trebuit să fie amânat. Al doilea război mondial
Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Grigoraş Dinicu nu va mai cânta la Ateneu. El va colinda spitalele de răniţi, unde va aduce alinarea suferinţelor. Alături de George Enescu, Constantin Tănase, Vasile Vasilache, Nae Roman şi mulţi alţi artişti va cânta prin diferite spitale pentru ostaşii răniţi. Regele lăutarilor
Lácz Laczi, cel mai renumit lăutar al Ungariei, supranumit „prinţul lăutarilor” spunea despre Grigoraş Dinicu: Dacă eu sunt prinţul lăutarilor, românul ăsta pare să fie un adevărat rege al lor. Pentru Yehudi Menuhin ultima „Ciocârlie”
În 1943, ca urmare a epuizarii nervoase suferită din turneul susţinut la Ankara si Constantinopol Grigoraş Dinicu are un accident vascular, în urma căruia mişcările cu mâna stângă devin foarte complicate. Deşi îi vine greu să cânte la vioară, nu va renunţa la instrumentul său. În 1946, pe când lucra la un restaurant oarecare, vine să-l asculte Yehudi Menuhin. Pentru el a cântat «Ciocârlia» pentru ultima dată. Jascha Heifetz: „Grigoraş Dinicu este cel mai mare violonist pe care l-a auzit vreodată”
La Paris îl întâlneşte pe celebrul violonist Jascha Heifetz, care spune despre Grigoraş Dinicu că este cel mai mare violonist pe care l-a auzit vreodată. Îi cere acceptul să prelucreze Hora Staccato ca piesă de concert şi-l obţine. Hora staccato în interpretarea lui Iascha Heifetz a făcut astfel înconjurul lumii.
Autori
Popescu Alexandru Cezar
Bibliografie
Cosma Viorel – Lăutarii de ieri şi de azi, Editura DU Style, 1996
Acasă
